Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului, a încercat să explice înfrângerea rușinoasă din Luxemburg, 2-0 cu Dudelange. La rece, după ce spiritele s-au calmat la mai bine de o oră după finalul partidei, oficialul din Ardeal a vorbit despre cauzele acestui insucces rușinos pentru campioana României. CFR a fost pusă în gardă de Dudelange încă din turul precedent, când luxemburghezii au eliminat Legia Varșovia.
„N-am putut să ținem de minge, să pasăm, să amenințăm poarta lor. Am avut o ocazie mai clară, a lui Țucudean. E o înfrângere rușinoasă, sper să întoarcem rezultatul acasă, dar va fi greu! Eram avertizați, am văzut meciul cu Legia, am văzut cum s-a prezentat echipa. N-am ce să zic mai mult.
A fost o diferență, ei au un campionat mai ușor, și-au amânat meciul de luni. Noi am jucat cu Dinamo meci greu, iar decontul a venit azi. Ne concentrăm pe meciul de joi, încercăm să reparăm ce am stricat azi! E o echipă care a produs surprize, e foarte bne pregătită fizic, joacă în forță. N-aș fi crezut, înainte de meci, că ne vor bate cu 2-0 niciodată!”, a spus Iuliu Mureșan, la DigiSport.
Meciul din Luxemburg a lăsat urme adânci asupra echipei CFR-ului. Manea și Camora s-au ales cu accidentări la capătul celor aproape 100 de minute jucate în Luxemburg: „S-au accidentat doi jucători. Manea, care are o contuzie foarte puternică la genunchi, și Culio, are o leziune musculară! Azi ne-au dominat fizic, s-a văzut, nu avem ce să spunem altceva. Am făcut un meci slab”, a conchis Mureșan.
Returul dintre CFR și Dudelange se joacă peste o săptămână, la Cluj, de la ora 20:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER